METEO | Vremea se încălzește în toată țara

METEO | Vremea se încălzește în toată țara
Publicat: 02/11/2019, 08:14

Sâmbătă, valorile termice se vor apropia de cele normale pentru această dată din calendar, în cea mai mare parte a țării, informează meteorologul de serviciu al ANM, Adrian Boariu.

Astfel, temperaturile maxime ale zilei se vor încadra între 8 și 16 grade, iar cele minime, în general, între 2 și 12 grade. În cursul nopții izolat se va semnala ceață, mai ales în zonele joase din sud.

Duminică, vremea va deveni caldă pentru această dată, iar temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 20 de grade, iar cele minime, în general, între 4 și 14 grade.

De luni vremea va continua să se încălzească, astfel că maximele vor fi cuprinse între 17 și 24 de grade. Potrivit reprezentantului ANM, cerul va fi temporar noros și va ploua în regiunile intracarpatice, în zonele montane și pe arii restrânse în rest.

„Vântul va avea intensificări la munte și local în vestul, nord-estul și sud-estul teritoriului. Dimineața și noaptea pe suprafețe mici vor fi condiții de ceață”, spune Adrian Boariu.

Meteorologul de serviciul al ANM informează că marți vremea va fi cu mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, cu maxime cuprinse între 16 și 23 de grade. Cerul va fi pe tot parcursul zilei variabil și va ploua local doar în nord-vestul țării.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Florin Piersic, în stare GRAVĂ când a ajuns la spital! Declarațiile șocante ale medicilor
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu...
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală...
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
BANII pe care românii NU îi văd niciodată. S-a stabilit deja prin lege. Obligatoriu de...
Cardul de sănătate se schimbă complet. Cum se va putea folosi
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Țările care ar putea recunoaște statul palestinian în următoarele săptămâni